Acesta este unul dintre cele mai dragi proiecte de până acum: am creat 400 de flori din hârtie, fiecare purtând în inima ei un cuvânt inspirațional. Florile au devenit broșe — mici daruri vizuale și simbolice, menite să aducă zâmbete, curaj, echilibru și un strop de frumusețe în viața celor care le poartă.





Din hârtie în emoție
Fiecare floare a fost realizată manual, folosind 3 matrițe diferite și multe ore de migală. Am folosit mașina de tăiat și embosat Sizzix Big Shot, un ajutor de nădejde în atelierele mele creative. Deși procesul a fost repetitiv, fiecare floare a ieșit unică.




Despre alegerile creative
Am ales combinații de culori pastelate, care să pună în valoare delicatețea mesajului transmis. Fiecare cuvânt a fost scris cu grijă pe una dintre petalele florii. Unele flori spun „Echilibru”, altele „Vulnerabilitate”, „Curaj”, „Vindecare” sau „Iubire”. Cuvinte care au puterea de a atinge ceva profund în fiecare dintre noi.






Ce urmează?
Florile continuă să „înflorească” în atelier, iar dacă vrei și tu un set de broșe personalizate, pentru un eveniment, un atelier sau un proiect special, scrie-mi. Le fac cu drag și cu migală, una câte una.

